Rugăciunea este o operă în care gestul poate fi citit înaintea chipului. Genunchii, brațele și capul construiesc o poziție pe care o recunoaștem imediat, chiar dacă detaliile sunt reduse.

Lucrarea ne oferă astfel un bun exemplu despre diferența dintre a descrie o emoție și a o construi prin poziția corpului – o strategie la care Brâncuși va reveni, în forme diferite, de-a lungul întregii sale opere.

Pentru povestea Elizei și a lui Petre Stănescu și pentru cât de mult se abate lucrarea de la felul în care arătau, de obicei, monumentele funerare ale epocii, continuă în ArtEcho.