În această sculptură, urechile, pleoapele și înclinarea capului capătă o greutate neobișnuită. Nu pentru că ar fi exagerate spectaculos, ci pentru că împreună construiesc felul în care percepem copilul: atent, fragil, poate mai degrabă ascultând decât privind.

Este un portret în care postura contează la fel de mult ca trăsăturile. Privit astfel, Cap de copil ne invită să citim corpul înainte de a căuta o poveste biografică.

Pentru informațiile despre model și locul lucrării în începutul carierei pariziene a artistului, continuă în ArtEcho.