Brâncuși nu l-a cunoscut pe Petre Stănescu. A lucrat după fotografiile primite de la familie și, pentru trăsăturile vii, s-a bazat pe asemănarea fratelui defunctului. Portretul devine astfel rezultatul unei reconstrucții: imagine fotografică, asemănare de familie și decizii sculpturale puse împreună pentru a reprezenta o persoană absentă.

Este o situație fascinantă pentru orice discuție despre portret: cât aparține modelului și cât aparține modului în care artistul îl reconstruiește?

Pentru comanda Elizei Seceleanu și povestea acestui monument, continuă în ArtEcho.